În după-amiaza celei de-a doua zile de croazieră am acostat la Kom Ombo, unde am vizitat templul cu același nume.
Unicul templu dublu din Egipt, închinat a două zeități, Kom Ombo este situat chiar pe malul Nilului. Prin urmare, am mers pe jos până acolo, ceea ce este o experiență diferită de orice altă plimbare cu mijlocele de transport, fie ele și trăsuri. Îmi place să am această experiență când merg în locuri diferite, să merg pe străzi, printre oameni, să mă cufund în ochii lor, să simt strada, oamenii, locurile.
Se înnoptase deja când am debarcat și, ca orice loc pe unde se perindă turiști, am trecut printr-o mare de vânzători ambulanți. Eram asaltați de oferte.
Dacă nu știi încă să spui NU, Egiptul este țara perfectă în care să înveți asta.
Atâta perseverență și tenacitate nu am văzut în viața mea ca aici. Nu știu care pe care se străduia mai mult să convingă, ei pe tine să cumperi ceva sau tu pe ei că nu ai nevoie. Oricum oamenii erau răbdători și nu se dădeau bătuți neam. Păreau că au tot timpul, energia si tacticile din lume sa te convingă să iei măcar ceva, oricâte refuzuri ar fi primit.
Doamne, dacă am fi măcar o fărâmă atât de determinați și hotărâți în credința noastră, am face minuni.
Peisajul era completat de o lună plină superbă, neclintită, clară, poziționată chiar în fața noastră, deasupra a tot și toate, deasupra forfotei, agitației, contrastelor. Deasupra vălului. Deasupra iluziei. Amintindu-mi să rămân centrată, să nu mă abat de la Cale, să rămân în propriul Adevăr.
Este ușor să cazi în judecăți de valoare, în jocul dualității, în corect sau incorect, în drept sau greșit, în bine sau rău, să te bucuri când e de bine și să te întristezi când e de rău, să fii fericit când oamenii din jurul tău sunt fericiți și să fii nefericit când cei din jurul tău nu sunt, să fii recunoscător când în jurul tău e abundență și să ți se rupă inima de durere când observi cât de crudă e viața uneori.
Poate fi la fel de ușor însă să înțelegi că ceea ce percepi în jurul tău este prin lentila propriei experiențe, interpretarea pe care o dai are legătură cu interiorul tău și mai puțin (prea puțin, câteodată deloc) cu ceea ce trăiesc cu adevărat ceilalți.
Poate fi la fel de ușor să înțelegi că nu poți fi cu nimic de ajutor dacă te poziționezi pe aceeași înțelegere pe care crezi/ presupui că o au ceilalți.
Poate fi la fel de ușor să îți reamintești că nici măcar să intri în povestea celuilalt nu este de folos. Te va trage după el, îți va vinde versiunea lui, va aduce dovezi, fapte, argumente să îți demonstreze cât de îndreptățit este și cât de mult se luptă să câștige soarta pe care o are.
Pentru ca în final să capitulezi: ai dreptate, ești nefericit, ai avut ghinionul să te naști într-o astfel de țara, de familie, neșansa să treci prin aceste experiențe, nefericirea să fi atât de bolnav, de sărac, să trăiești în mizerie, să nu ai cu ce, de unde etc. Te-ai născut sub o stea nenorocoasă.
Și, fără să-ți dai seama, ai intrat atât în această vibrație, încât sfârșești să le plângi de milă mai tare de cât o fac ei înșiși. Pentru că tu știi ce este posibil, trăiești asta și bașca te apucă și vinovăția. Ce-ai făcut tu să meriți atâtea?!
Și care este ajutorul aici?
Nu poți deveni suficient de sărac pentru a ajuta oamenii săraci să o ducă mai bine. Nu poți deveni suficient de bolnav pentru a ajuta oamenii bolnavi să se vindece.
Singurul ajutor real pe care îl poți oferi celorlalți este din preaplinul tău, din poziție ta de putere, de centrare, de aliniere. De pace, de calm, de înțelegere, de recunoștință, de bucurie, de Creator. Nu poți împuternici pe nimeni când ești jos sau când suferi, fie că o faci pentru o clauză nobilă. Este nevoie să te ridici și să alegi să accesezi o înțelegere mai amplă, în afara dualității și a iluziei, să îmbrățișezi Lumina chiar și acolo unde pare că nu este.
La întoarcerea de la Templu Kom Ombo și Muzeul Crocodilului, am trecut prin aceeași zonă pestriță, in care zeci, poate sute de naționalități se perindau printr-un culoar flancat de Nil și de clădiri ce păreau în paragină, într-o iluzorie separare.
Mi-au atras atenția șiragurile de mărgele înșirate pe brațul unui vânzător, care ne „luase în vizor”. Îmi prinsese parcă din zbor gândul la aceleași mărgele pe care le văzusem în satul vizitat de dimineață. Mi-a oferit un preț de nerefuzat, așa că mi-am ales câteva și i-am întins banii. La care el, foarte mirat, îmi spune că acela era prețul pentru brățări, mărgelele erau la alt preț. M-am înfuriat, dându-mi seama că era o altă „tehnică de negociere”. Cum de picasem în plasă? Mi-am luat banii, i-am dat înapoi marfa și am plecat furioasă, fără să-i las drept de apel. La care tipul, alergând după mine, îmi spune ceva de genul: OK, nici o problemă! Nu fii supărată! Zâmbește! De ce să fii supărată? Zâmbește, zâmbește!
Furia s-a risipit ușor-ușor, lăsând loc unui cap plecat simbolic în semn de recunoștință, unui zâmbet larg, unei inimi în expansiune și unei minți flexibile. Încă o lecție de viață. Încă o reamintire a ceea ce contează de fapt.
Mă înclin cu recunoștință față de ceea ce mi-ai oferit, Omule. Mă înclin cu recunoștință față de rolul pe care îl joacă aceste suflete, față de înțelepciunea acestui popor. Contrar aparențelor, oamenii poartă în ei o lejeritate specifică și o strădanie de a fi, a face și a oferi ce-i mai bun.
Oare nu asta este și ideea jocului? Ne „livrăm” unii altora tot felul de emoții, de trăirii sau, mai degrabă spus, ne folosim unii de alții ca să scoatem din noi diverse comportamente, pentru ca la sfârșit, când se trage linia, când se încheie jocul, să ne distrăm și să râdem împreună, să fim fericiți, să ne dăm seama că totul a fost o joacă preț de o secundă în nesfârșitul joc al creației și să ne mulțumim unii altora pentru experiențele livrate, să ne îmbrățișăm, să ne contopim inimile, continuându-ne drumul de Lumină în Lumină.
Dar oare de ce este nevoie ca cei mai mulți dintre noi să alegem să dăm colțul ca să realizăm asta? De așteptăm o viață pentru a trăi această Stare de Unime? De ce să așteptăm să murim, ca să trăim fericirea necondiționat?
De ce? De ce să așteptăm să trecem într-o altă formă de existență pentru a ierta, pentru a șterge instant toată nemulțumirea, supărarea, necazul?
De ce? De ce când toate acestea sunt disponibile Aici și Acum?
Capacitatea noastră de a ierta, de a iubi necondiționat, de a fi fericiți indiferent de circumstanțele din viața noastră este infinit mai mare decât obișnuința de a reacționa, de a suferi, de a alege să rămânem prinși în dependențe, în datorii karmice, în neputință, în iluzie.
Capacitatea noastră de a ne elibera de ceea ce ne apasă este infinită și este la o alegere distanță de noi.
Capacitatea de a schimba lumea, de a ne schimba viața stă în fiecare din noi, Aici și Acum, iar potențialul este nelimitat.
Vă invit cu drag la un Atelier de Eliberare de datorii, fie că sunt ele din sfera financiară, legate de relații, iubire, casă, copii, părinți sau vecini, legate de carieră sau misiune personală.
Vă invit să ne eliberăm, pentru că nimic nu ne leagă mai mult decât credința că suntem legați. Și să pornim iarăși la drum mai ușori, cu o inimă mai dolofană, cu o minte mai flexibilă și o conexiune cu Sursa mai profundă.
Unde? București, strada Vasile Stroescu nr 14 (lângă Foișor)
Când? 20 februarie, la 18:30
Cât? Donație
Ne însoțește și Luna Noua în valsul nostru cosmic.
Vă rog să confirmați participarea la sms (0760169578), email (marianapcoaching@gmail.com), fb (Mariana Popescu).
Vă așteptăm!